Exact acum un an…mai ştii ? Am coborat din tren,iar de emoţie aproape ca nici nu te-am sesizat, aveai cei mai roşii obraji şi cei mai reci ochi, vedeai in faţa ta un străin care încearcă să te sărute, te-am luat de mana, eram cel mai fericit băiat, te văzusem, asta conta, îti târâiai picioarele exact ca un copil mic…Chiar şi acum după un an de zile, am regrete mari… Îmi lipseşti exact ca atunci, în dimineaţa aceea rece cand am plecat şi te-am vazut pentru ultima oară…pentru conştiinţa mea, speranţa a murit, însă în suflet port aprinsă o rază mică,ea reprezintă promisiunea ta din acea dimineaţă.
Like this:
One blogger likes this post.
Am lacrimat, recunosc. Dar probabil ca nu intamplator, cred ca o parte din mine si-a adus aminte de ceea ce visam sa fac si eu la un moment dat in numele iubirii. Din pacate lipsa de curaj de la acea varsta m-a impiedicat sa o zaresc pe ea (pentru mine cea mai frumoasa fata). Asa a fost sa fie , o parte din ea mai traieste inca in mine. Desi nu ne-am certat vreodata rau , viitorul nostru era inchis , asa ca am lasat-o sa plece adica sa iti poata gasi pe altcineva cu care sa fie fericita , si asta pentru ca am iubit-o enorm de mult.