Ziua de ieri, văzută prin ochii de azi !

Uau ! După fix 1 an si 8 zile mi-am adus aminte de acest blog, uitasem această parte din viaţa mea, uitasem nopţile petrecute în faţa laptopului încercând (uneori reuşind) să găsesc rime potrivite stării mele de spirit . Ce viaţă de blogger…

Ştii, viaţa mea s-a schimbat mult în ultimul an, frate sunt în anul III la facultate,  gata, gata să-mi termin perioada lungă, lungă petrecută în şcoli, 16 ani de şcoală, 192 de luni, bineînţeles minus lunile de vacanţă . Omule asta e un sfert de viaţă trăită de un om normal nefumător şi fără prea multe vicii.

Că tot veni vorba de viaţă, nu mă mai regăsesc în multe din postările din acest blog, nu doar pentru că sunt mai fericit ca ieri şi mai puţin „pufos”  ca mâine, dar nu ştiu, consider acum versurile pe care apropo, le puteţi găsi în postările anterioare, doar trăiri de moment, trăiri care m-au marcat dar pe care le-am uitat.  Sincer cred că omul sentimentalist din mine, a murit, cred că a făcut un accident vascular, sau a fost împuşcat de doi samsari, lihniţi de foamea de bani.  Nu şiu ce sa întâmplat dar nu mă mai regăsesc.

Vreau să spun că sunt un alt om, zâmbesc mai mult, râd mai mult, ce-i drept fac şi sex mai mult, deci sunt mai fericit. Nu vreau să cred că tocmai de asta nu mai sunt atât de predispus la compus poezii lacrimogene, dar o parte din mine asta îmi spune…

Ochii mei de azi văd viaţa altfel, ochii mei de ieri, de acum  6, 12, 24 de luni vedeau doar negru, azi zilelele sunt mai colorate, creionul acela cu capăt negru s-a transformat spectaculos într-o cariocă multicoloră.

Îmi place noua mea viaţă, ochii mei de azi văd cerul mai albastru, norii parcă s-au mai risipit…

În continuare urăsc oamenii făţarnici, oamenii care râd la glume chiar dacă nu sunt amuzante deloc, oamenii care îţi zâmbesc şi te ucid pe la spate cu o nonşalaţă debordantă, oamenii care ţi-o trag fără prezervativ, oamenii care nici măcar nu te protejează atunci când ţi-o trag, oamenii cu 1001 de feţe…

Lumea e plină de oameni răi, ignorăm bătrânii care cerşesc o bucată de pâine fără să le ascultăm măcar o cincime din povestea lor de viaţă, acuzăm oameni fără vină şi înălţăm la ceruri oameni răi şi fără scrupule, ne facem rost de modele în viaţă din ce în ce mai prost alese, uităm de unde am plecat, uităm cine am fost ieri, uităm că Dumnezeu există…

Ca o încheiere aş vrea să spun că îmi pare atât de bine că mi-am amintit de blogul meu drag, chiar dacă nu voi continua pe aceeaşi linie cu posturile mele, voi relua publicarea acestora cu un conţinut diferit… 

Sper să mă placi din nou, dragă cititorule !

Adio dar rămâi cu mine, blog bătrân dar plin de sentimente…

Anunțuri

Nevoia de cunoaştere, nevoia de informare, nevoia de publicitate ilustrată .

– recenzia cărţii „O istorie ilustrată a publicităţii româneşti” de Marian Petcu –

Am ales acest volum din dorinţa personală de a cunoaşte istoria românească a unui domeniu atât de evoluat în prezent cum este publicitatea. Este adevărat această carte tratează doar un singur segment al publicităţii, aşa cum şi titlul o sugerează, geneza publicităţii iustrate din România, însă această parte de publicitate este după părerea mea una foarte interesantă din pricina mai multor aspecte.

Să începem cu o scurtă prezentare a autorului cărţii, Marian Petcu .

Activitatea personală este legată în mare parte de ştiinţele comunicării, astfel putem nota următoarele evenimente : în anul1992 afost reporter al Televiziunii Române, între anii 1993-1994 devine directorul agenţiei de publicitate TOPAZ, între anii 1994-1995 este redactor şef al revistei magazin Zig-Zag, iar din anul 2002 este conferenţiar al Faculăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, deci putem vorbi despre un om implicat activ în viaţa publicitară românească încă de la începuturile dezvoltării acesteia pe piaţa din România.

Această carte a luat naştere, după cum însuşi autorul o afirmă în prefaţa volumului, din dorinţa personală de a oferi studenţilor facultăţii la care preda comunicare publicitară informaţii cât mai detaliate despre istoria publicităţii din România, domeniu care nu este foarte amplu tratat în cărţile de specialitate scrise în România, deci studenţii întâmpinau probleme în încercarea lor de a afla unele informaţii legate de acest subiect.

Un paradox al publicităţii româneşti după părerea mea este acela că deşi în această perioadă în care ne aflăm este atât de prezentă în vieţile noastre, majoritatea românilor nu cunosc o istorie a acesteia în ţara noastră, aşadar putem vorbi despre un lucru pe care il simţim, îl vedem, îl auzim zilnic, dar despre care nu ştim mai nimic, ea a apărut, s-a instalat confortabil în vieţile noastre precum un OZN venit din „ţara lui nuştiuunde”.

Încipitul lucrării vorbeşte despre primele forme de publicitate în România prezente odată cu apariţia negustorilor sau mai bine zis a producătorilor, când comerţul cu mărfuri între România şi restul lumii era principala formă de comunicare, o comunicare bazată pe taxe, schimburi, nevoi în general. Tot aici ne sunt prezentate nume marcante ale comerţului incipient din ţara noastră, cum ar fi : domnitorul moldovean Petru Şchiopul,

prelatul din Ţara Românească – Giovani Botero, tot aici fiind menţionat chiar şi domnitorul Moldovei din secolul al-XIV-lea, Ştefan cel Mare.

În perioada anilor de dinaintea secolului al-XVIII-lea se vorbeşte despre o creştere a comerţului ambulant din România, un nume foarte important legat de acest fenomen este cel al lui Tudor Hagi Tudorache, unul dintre cei mai ingenioşi negustori ai vremii, el făcându-se remarcat prin importurile angro, din Viena şi Liepzig şi distribuitor în toată Ţara Românească.

La începutul secolului al-XVIII- lea în România apare o instituţie ce reglementa preţurile practicate de negustori, pentru a combate specula sau echivalentul evaziunii fiscale din zilele noastre. Autorul prezintă integral regulamentul aplicat de către acea instituţie, sau mai bine spus „Secsia 1 Pentru slobozenia comerţului”. În momentul în care acest regulament a intrat în vigoare, în anul 1832 România avea deja 1248 de negustori iar în 1840, deci la doar 8 ani distanţă apare primul cod comercial. Începând cu acest cod se vorbeşte de o stratificare a societăţii în trei mari „stări” : starea lucrătorului de pământ, starea meseriaşilor şi starea comercianţilor. Între aceste trei stări exista o legătură extrem de strânsă, în sensul că nici una dintre cele trei mari grupuri de oameni nu putea vinde fără una din stări. Un comerciant nu putea vinde fără un lucrător de pământ, pentru că nu ar fi existat producţie, un meseriaş nu avea cui vinde unelte fără existenţa lucrătorilor de pământ ş.a.m.d. Această legătură facea ca piaţa negustorească din România să crească de la an la an.

Diferenţa mare între cele 2 clase sociale ale României, în perioada iniţierii vieţii publicitare, era notată şi de Vasile Alecsandri care descria Iaşiul ca fiind „un teatru curios, actorii săi sunt lucsul şi sărăcia” punctând astfel perfect situaţia populaţiei acelor vremuri, care se înjumătăţea în muritori de foame şi oameni ai exceselor. Celebrul poet şi om politic condamna lipsa autenticităţii din domeniul publicităţii existente pe străzile „capitalei” Ţării Moldovei, el notând faptul că majoritatea magazinelor ieşene erau etichetate cu termeni franţuzeşti, doar câteva „ încercau să se ţină de naţionalitate”, dar şi acelea erau scrise neglijent dând exemplul următor :

Crâşmă pentru persoa

ne cinstite

Autorii vremurilor notau evoluţia lumii, deci inclusiv a populaţiei României către confort şi lux, magazinele comercializând doar produse de lux destinate oamenilor cu bani, cum ar fi vinuri franţuzeşti, ceaiuri englezeşti, blănuri nemţeşti ş.a.md, inaccesibile populaţiei de jos, oamenilor săraci fără posibilităţi financiare.

La începutul secolului al-XIX-lea circulaţia mărfurilor cunoaşte o acelerare semnificativă, producţia se diversifică iar extinderea pieţelor devenind astfel imperios necesară.

Wilhelm Derblich, medic militar şi publicist german face o radiografie a Bucureştiului în anul 1857 menţionând celebra stradă Lipscani ca fiind locul unde „forfoteala comercială a capitalei este în ce mai strălucită splendoare a sa”.

Mai sus menţionata diferenţă a claselor sociale din România este descrisă de autorul Mihai Petcu care vorbeşte despre oraşele mari care erau  populate de oameni ale căror vieţi erau descrise cel mai bine în trei cuvinte mari şi late : risipă, succes şi decădere, pe când în contrast, satele erau populate de oameni săraci care mureau pe capete din cauza foametei, numărul mari de decese din această pricină ilustra cât se poate de bine acea imensă diferenţă, care nici in ziua de astăzi din păcate nu a dispărut în ţara noastră în totalitate.

Mica publicitate de astăzi corespondenta „anunciurilor” sau „mezaturile, vânzările şi înştinţările particulare” îşi face apariţia în primele publicaţii româneşti : „Curierul Românesc” şi „Albina Românească”, chiar şi  în primul cotidian românesc „România.Gazetă politică, industrială, comercială şi literară” în anul 1837, care conţinea înştinţări despre comerţul populaţiei care erau publicate în schimbul a 30 de parale/rând.

Autorul notează utilizarea foilor volante destinate informării prin lipirea pe ziduri în pieţe şi alte locuri publice încă de la 1642 în Moldova, afişele de teatru apărând mai târziu.

Ulterior se menţionează  apariţia anunţurilor detaliate făcându-se astfel trecerea de la „anunciurile” simple, la obiect, informativ, la publicitatea propriu-zisă.

Apariţia ilustratelor, sau mai precis a anunţurilor cu conţinut ilustrativ, este consemnată în anul 1840 în ziarul „Albina Românească” reprezentată prin tipărirea unei publicaţii ilustrate numită „Icoana Lumei”.

Primii fotografi cum ar fi : Wilhemina Pritz sau Carol Papp de Szatmariy îşi făceau apariţia în „Vistierul Românesc” din Martie 1843, iar primul aparat de  fotografiat folosit în România a fost cel deţinut de Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti.

În cazul publicităţii de la acea vreme, deseori negustorul, cel care avea ceva de vândut, cel ce deţinea produsele era şi editorul, adică cel ce publica anunţurile, cel ce îşi făcea reclamă propriilor produse. Un foarte bun exeplu fiind Constrantin A. Rosetti, un fost şef de poliţie din Piteşti, care mai târziu avea să devină unul ditre părinţii liberalismului românesc.

În anul 1846 C.A. Rosetti îşi deschidea o prăvălie sub numele de „Stabilimentul C.A. Rosetti” în care începea comerţul de librărie, el promovându-şi în stilul acelor ani propriile produse existente în prăvălie.

C.A. Rosetti nu a fost  doar o figură marcantă a politicii sau a gazetăriei româneşti, el fiind şi unul dintre pionierii vieţii publicitare din România. În cadrul ziarului „Românul” care va deveni cotidian Rosetti introduce „anunţurile-reclamă”, publicaţii remarcabile pentru acea perioadă în care prezenta oferte de vinuri, ceaiuri, importuri franţuzeşti, în care punea accentul pe comparaţia preţurilor din Bucureşti şi Paris pentru aceleaşi produse. Tot aici putem identifica o metoda inovativă pentru acele vremuri, cea a „bonus”-ului oferit (ex : o sticlă de vin gratis, la 10 cumpărate ).

„Noul” introdus de C.A.Rosetti în anunţurile sale era constituit de prezentarea unică de care aveau parte produsele, el le facea să pară cele mai bune, cele mai ieftine, produse unice în Bucureşti, prin acest mod el reuşind să atragă cumpărători, până la acea vreme nimeni nu gândise o asemenea strategie de vânzare a produselor.

În mod normal consumul este o nevoie, consumăm pentru că ne trebuie însă de multe ori omul prin consum, omul vrea să emane putere, vrea să dovedească apartenenţa la un grup, de aceea mai mult sau mai puţin conşient se exagerează. De câte ori nu cumpărăm lucruri doar pentru că sunt la promoţie sau doar pentru că şi „x” şi-a cumpărat, produse care mai apoi nu le folosim, se alterează, se strică şi le aruncăm fără să le fi folosit câtuşi de puţin.

Ei bine autorul menţionează o istorie a risipei. Mai precis după secolul al-XVIII-lea risipa, comoditatea,luxul, excesul devin cele mai întâlnite rele sociale, în rândul populaţiei bogate din România.

În anul 1868 apare la Roman, prima revistă dedicată exclusiv femeilor, intitulată „Femeia” în care autorul Marian Petcu găseşte articole remarcabile care condamnau printre altele, moda şi confortul. Într-unul din aceste articole moda este asemănată cu un tiran al omenirii.

Luxul devine în acea perioadă „ingredientul magic”, cum bine spune autorul, pentru redactorii  textelor publicitare din perioada anilor 1886-1900.

Prima publicaţie cu adevărat de specialitate din România apare în anul 1837, ea fiind reprezentată de „Cantor de avis şi comers” ( Bucureşti ), care mai târziu, în anul 1842 devine „Cantor de avis”.Astfel „…Cantorul va publica pe deplin toate interesurile neguţătoreşti ale ţării din toate judeţele şi toate schelele a toată România şi a altor staturi vecine sau în relaţie cu aceasta” . Acesta era deci formatul publicaţiei care se dovedeşte a fi întâia publicaţie de specialitate care reuneşte anunţuri din toată ţara şi nu numai.

Oamenii deja înţeleseseră valoarea adevărată a publicităţii, a promovării, ei şi-au dat seama că munca lor nu putea valorificată, nu putea fi vândută daca nu era vizibilă.

Prima agenţie de publicitate apărută în România este agenţia „D. Adania”, înfiinţată în Bucureşti în anul 1878.Această agenţie deţinea drepturile de publicitate în staţiile CFR, pe trenuri şi vapoare.

Vorbim totuşi despre o perioadă în care oamenii nu erau foarte preocupaţi de corectitudinea limbii române, o perioadă în care nu existau clase de mijloc, ci doar muritori de foame şi bogătaşi pasionaţi de excese şi lux, astfel vorbim despre o perioadă în care franţuzismele pocite, erau în România la ele acasă, de o perioadă în care publicitatea nu avea cum să se dezvolte corect, însă totuşi ea s-a născut atunci în vremea lui Ştefan cel Mare, a crescut o dată cu C.A. Rosetti şi s-a corectat cu timpul, ca un adevărat vierme de mătase, el fiind o „creatură comică” la începuturile ei  şi ajungând să fie unul din motoarele societăţii de astăzi. Aceasta este publicitatea…

Este una din puţinele lucrări care tratează cu adevărat istoria publicităţii româneşti . O recomand cu căldură… uşor de lecturat, având în componenţa sa imagini de arhivă din istoria articolelor publicitare româneşti.

Cartea o puteţi achiziţiona de aici  : http://www.cartea-mea.ro/carte/o-istorie-ilustrata-a-publicitatii-romanesti–i11011

Ca să vezi.. surpriză !

Astăzi a avut loc o premieră în viaţa mea . Pe la 4 merg în Kaufland cu colegu’ Bogdan să-mi iau ceapă, ardei şi morcovi.. scot un banuţ de 50 de bani, iau un căruţ, întrăm înăuntru… toate frumoase…aleg ardeiul cel mai mare, morcovul cel mai gros, ceapa cea mai galbenă şi deodată în difuzoare se aude o voce : ” Domnul Văduva Adrian Andrei Ionuţ să se prezinte la recepţie, domnul Văduva Adrian Andrei Ionuţ să se prezinte la recepţie ” , auzindu-mi numele, mirat mă întorc să vad despre ce e vorba.. maşina nu o parcasem greşit,  bicicleta nici atât, o farsă urâtă nu credeam a fi.. deci o doamnă cu portofelul meu în mână, îmi transmite zâmbind : ” Îmi spuneţi vă rog CNP -ul ? ” :)) . O altă doamnă de lângă îmi spune serioasă : ” e în regulă… ” . În portofel se aflau o grămadă de acte şi o sumă bunicică de bani…

Deci care e morala ? Trăiesc în România şi orice se poate întâmpla… chiar şi surprize plăcute… cu siguraţă acea doamnă care mi-a găsit portofelul nu va vedea acest post… dar să ştiţi că nu mă pot abţine să nu-i mulţumesc încă o dată… nu pentru suma de bani salvată sau pentru actele pe care nu le-am pierdut ci pentru ONESTITATE,  o calitate din ce în ce mai rar întâlnită în ţara mea dragă, România…

 

Trăiesc în România, iar asta îmi dă de gândit…

 

Dacă voi vreţi LEAPŞA, LEAPŞA să fie !

Cu o intârziere de o saptămână, am observat pe blogul unei http://mandarinavesela.wordpress.com/că fetiţele şi băieţeii pasionaţi de blogging s-au apucat serios de..joacă ! Aşa că mi-a venit rândul la leapşă…

😀 Deci să vedem ce iasă :

1)Luați cartea cea mai apropiata,deschideți la pagina 18 și scrieți aici rândul al 4-lea

” […] De exemplu, dacă telefonul de la muncă poate fi utlizat  gratis  […] ”

2)Fără să verificați,cât e ora?

16: 50

3)Verificați!

16:46

4)Cum sunteți îmbrăcat/ă?

Tricou alb,  pantaloni de trening

5)Înainte de a răspunde la acest chestionar pe ce vă uitați?

Pe un ziar cu anunţuri

6)Ce zgomot auziți în afara calculatorului?

Muzica din camera alăturtă 😀

8)Ce ați visat ieri noapte?

Filme poliţiste în care eu eram clar, actorul principal .

9)Când ați râs ultima oară?

Ieri, azi am avut o zi grea :-w

10)Ce aveți pe pereții încăperii unde sunteți?

Tiffel . :))

11)Dacă ați deveni milionar peste noapte,care ar fi primul lucru pe care l-ați cumpăra?

O stea , pe care aş numi-o Maya .

 12)Care este ultimul film pe care l-ați văzut?

Final Destination 5

13)Ați văzut ceva neobișnuit azi?

Nimic neobişnuit , poate doar faptul că astăzi am avut pierderi de memorie o dată la 5 minute 😀 :))  .  E neobişnuit ?

14)Spuneți-ne ceva ce nu știm încă.

Sunt îndrăgostit :))) .

15)Care a fost ultima chestie pe care ai văzut-o la televizor?

Ştiri sportive .

Dau leapşa mai departe la: http://anahimya.wordpress.com/ şi http://profalipicioasadesex.wordpress.com/

50 de curiozităţi ale existenţei omului

Ok, in dimineaţa aceasta m-am trezit cu o sete nebună de.. cunoaştere ! Căutând lucruri care să-mi rezolve mica mea „problemă”, am dat peste unul din cele mai interesante articole pe care le-am citit în ultima vreme în presa online românească, care fie vorba între noi este plină ochi de tâmpenii obositoare…

În platforma online a ştirilor ProTV putem afla 50 de lucruri pe care eu personal nu le cunoşteam… până acum jumătate de oră ! Cum vorba multă este sărăcia omului, în continuare puteţi citi căteva curiozităţi ale existenţei omului:

1. Când o persoană moare auzul este ultimul simţ perceput. Văzul este primul care dispare.

2. Celulele care compun creierul uman pot absorbi de până la 5 ori mai multă informaţie decât cuprinde toată Enciclopedia Britanică.

3. Corpul omenesc eliberează în 30 de minute destulă energie cât sa încălzeşti un litru de apă.

4. Cea mai mare celulă a corpului este ovulul, iar cea mai mică spermatozoidul.

5. Corpul unui om are: destul potasiu pentru a provoca explozia unui tun de jucărie ; destul zahăr pentru a umple un borcan ; destulă grasime pentru a face şapte bucăţi de săpun ; destul fier pentru a face un cui ; destul sulf pentru a deparazita un câine.

6. Corpul utilizează 300 muşchi pentru a ţine corpul în poziţie stabilă, dreaptă.

7. Creierul continua să transmită semnale sub forma de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore după moarte.

8. Dacă cantitatea de apă din corpul omenesc este redusă cu 1% iţi va fi sete, iar daca este redusă cu 10% vei muri.

9. Dacă toţi cei 600 de muşchi ai corpului uman s-ar încorda în acelaşi timp şi în aceeaşi direcţie, omul ar putea ridica o greutate de 25 de tone.

10. De-a lungul unei vieţi, o persoană işi petrece 6 ani visând.

11. Din punct de vedere fizic o femeie poate naşte treizeci şi cinci de copii de-a lungul vieţii.

12. Dinţii unui om sunt tari aproape ca piatra.

13. Durata vieţii unei celule intestinale este de 12 ore. Cea a unei celule a peretelui stomacului este de două zile. O celulă din piele traieşte 4 saptămâni. O celulă nervoasă poate trăi până la 60 de ani.

14. Durerea de cap nu este o scuză bună pentru a nu face sex, pentru că endorfinele eliberate în timpul actului sexual au efect analgezic.

15. Fătul visează aproape tot timpul. Cei care sunt născuţi prematur vor visa mai mult la maturitate.

16. Femeile care citesc romane de dragoste fac sex de două ori mai des decât cele care nu acceptă acest tip de literatură.

17. Femurul este mai tare decât betonul.

18. Greutatea corpului omenesc este de 50 de ori mai mare decât cea a creierului.

19. In corpul uman există suficient fosfor pentru a crea 250 de chibrituri.

20. In corpul uman sunt mai mult de 12.00 de km de vase de sânge.

21. În timpul unui orgasm obişnuit consumi 112 calorii, iar un orgasm mimat consumă 315 calorii.

22. Înalţimea omului variază în timpul zilei. Dimineaţa suntem cu un cm mai înalţi decât seara. Acest lucru se intamplă deoarece discurile intervertebrale se “tasează” atunci când stăm în picioare, datorită greutăţii propriului corp.

23. Inima bate de aproximativ 2.700.000.000 de ori de-a lungul vieţii.

24. Inima femeii bate mai repede decât cea a bărbatului.

25. Inima continuă să bată dupa ce este scoasă din corp. Chiar dacă este taiată în bucăţi, muşchii inimii vor continua să bată.

26. Lungimea medie a penisului este de 3 ori lungimea degetului mare de la mână.

27. Mai mult de un miliard de bacterii sunt pe fiecare labă a piciorului.

28. Majoritatea bărbaţilor petrec 3.300 ore din viaţă pentru a se bărbieri. Dacă nu ar fi bărbierită, barba ar putea ajunge la 9 metri într-o viaţă de om.

29. Mandibula este cel mai dur os din organism.

30. Muşchiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contractă în mai puţin de o sutime de secundă.

31. Nu se poate strănuta cu ochii deschişi.

32. Numărul de neuroni din creierul uman este astronomic, aceste ajunge la 100 de miliarde de celule nervoase.

33. Omul are aproximativ 76 000 de fire de păr pe cap.

34. O persoană obişnuită respiră cam 74 de milioane de litri de aer de-a lungul vieţii.

35. Oamenii sunt singurii care fac sex stând faţă în faţă.

36. Pe un centimetru pătrat de piele se află aproximativ şase milioane de celule, 5000 de receptori, 15 glande sebacee, 200 fibre nociceptive (pentru durere), 10-25 receptori tactili şi corpusculi termosensibili, patru metri de fibre nervoase, un metru de vase sanguine, şi peste 100 de glande sudoripare.

37. Persoanele dreptace trăiesc, în medie, cu nouă ani mai mult decât cei stângaci.

38. Pielea cântăreşte în medie cam de 2 ori cât creierul aceleiaşi persoane.

39. Puse cap la cap venele, arterele şi capilarele unui adult ar ajunge pentru înconjurul Pamantului de aproape patru ori.

40. Sunt necesare aproximativ 200.000 de încruntări pentru apariţia unui rid permanent deasupra sprâncenelor.

41. Toţi bebeluşii se nasc cu ochii albaştri. După cateva ore de la naştere, culoarea se poate schimba. Majoritatea oamenilor ajung până la urmă sa aibă ochi de altă culoare.

42. Un creier uman generează mai multe impulsuri electrice într-o zi decât toate telefoanele din lume.

43. Un strănut iese din gură cu o viteză de peste 965 km/h.

44. Urechile pot distinge peste 300 000 de tonalităţi.

45. Daca saliva nu poate dizolva ceva, atunci nici nu putem simţi gustul.

46. După mesele bogate se spune ca auzul nostru scade. Nu mai percepem sunetele din jurul nostru la fel de bine, chiar si atenţia scade.

47. Îţi foloseşti aproximativ 200 de muşchi când faci un pas mergând.

48. Matematicianul John von Neumann a calculat că mintea umană poate inmagazina 280 de catralioane de biţi de memorie.

49. Mozart işi scria intreaga operă muzicală în minte, auzind şi perfecţionând fiecare notă în parte, şi abia apoi o aşternea pe hârtie.

50. O persoană din 2 miliarde va trai până la varsta de 116 ani sau mai mult.


Ce cauţi şi ce găseşti ?

Salut numele meu este Blog.Inexplicabil Blog ! Am văzut multe de când Adussu m-a adoptat, până azi le-am ţinut secret, dar azi m-am hotărât. M-am gândit că ar fi frumos din partea mea să vedeţi şi voi ce mi-a dat să-mi vadă panoul de control.

Termenii de căutare – sau mai bine zis, cum dă lumea de mine pe google ? Păi scrie inexplicabil, adussu, suflet, ahh ce banal aţi putea spune nu ? Dar nu internauţii cu IQ cu mult peste medie, mă găsesc folosind cele mai diversificate cuvinte şi expresii. În cele din urmă vă voi arăta câteva exemple amuzante de termeni de căutare folosiţi pentru a se ajunge la mine :

 ” ar trebui sa imi temperez apetitul sexual ” – am o întrebare te-a ajutat blogul meu în temerara ta încercare ? aştept răspuns, aş fi onorat să aflu detalii

cand ma saruti suspinand ” – mirific , parcă şi văd momentul..

” chind imi zici ca ma iubesti ma simt bine de tot ” – de ce ai scrie chestia asta pe google ? acum serios vorbind ? ce stie google despre treaba asta ? şi totuşi ştie, nu degeaba a ajuns persoana respectivă tocmai la blogul meu nu ?

” versuri vreau sa plec sa fug sa uit sa ma intorc si sa o iau de la inceput ” – ce-i drept sună ciudat de bine :)) .

” visand ca pleci cu valiza ” – ăsta se presupune că este visul unui proaspăt căsătorit care s-a trezit cu soacra şi cu nevasta pe cap . Vis îndeplinit !?

” de cate ori adora femeile sex pe sap ” – hă ? adică ? 😕 sunt confuz..

” gurul dragostei pitic mort ” – există un guru al dragostei ? Nu creeed !

” cum sa ridicapetitul sexual partenerului ” –  făcând ceva nou, ar fi o variantă !

” simt ca ai pe alta ” – dragă Ioana, stai liniştită pe alta nu are, însă clar ceva nu merge între voi..

” jucarii erotice ce le gasim in casa ” – ceva idei aveţi careva ? să-i răspundeţi la întrebare, nu de alta.. poate un bătător de covoare, poate o ruletă :>

” minciuni spuse iubitului ” – pană de idei iubire ? :))

” fraze erotice care excita barbatii ” – ” iubitule du-te la bere liniştit ” sau ” puiule ne uităm la meci împreună ? ”

” cate orgasme are o femeie la o partida de sex? ” – dăăăăă cât mai multe dăăă !

poezii de adormit femeile ”  =)) asta e bună ! dacă ai aflat ceva spune-mi ! :))))

poate o femeie sa atinga sexul barbatului ” – Poate ?!

” cuvintele ce trebuie o femeie sa le spune in timpul sexsului ” – Uh, ah, ih, oh, gata, mai ai ?, m-am plictisit.. cam asta pot spune ele.. în timpul ” sexsului ”

puterea vrajitorului dublura ” – OMFG ! VRĂJITORUL DUBLURĂ IS BACK IN BUSINESS

 cum se imbratiseaza persoana iubita ” – Se iau două ouă se bat bine, se scoate albuşul, se bagă la cuptor, se lasă 15 minute şi e gata, baby hug ! Enjoy..

” fraze erotice ” – trist este că a fost căutat de 14 ori..

Cam atât deocamdată, sper să nu fi supărat pe nimeni, unele sunt amuzante altele de-a dreptul idioate, dar nu-i aşa românul este inventiv iar din pricina asta google are realmente de ce să se teamă.

Până data viitoare, vă las în continuare să urmăriţi un tutorial stufos depre „cum să ai freza lui Justin Bieber ”

 

Caută-mă şi-ai să mă găseşti ! 

..şi desigur Cu dragoste de litere, Adussu ! 

 

 

 

De ce mi-e dor ?! ( O viaţă de om )

Căci mi-este dor, atât de dor de tine,

Pământ căliu, pământ cu ale mele rădăcine,

Căci îmi lipseşti, cum nu credeam de tare,

Pentru tine, port în suflet un dor atât de mare..

_____________________________________

.. şi astfel versurile ar putea continua, dar nu ! Mi-am spus, de data asta că vreau să vorbesc liber despre sentimentul ce mă încearcă acum fără să fiu strâns în menghina muzicalităţii şi a ritmicităţii versurilor.

Zilele acestea, căutând să-mi umplu timpul cu tot felul de prostii, să mai uit de ultima mea dezamăgire, am dat peste câteva clipuri pe celebrul Youtube, clipuri ce mi-au adus aminte de vremea aceea în care cu toţii nu aveam grijile de azi, în care eram mai săraci, dar mai buni. Copilăria căci despre ea este vorba, îmi provoacă  un dor nebun legat de toate lucrurile simple pe care atunci le făceam, de lucrurile banale de care mă bucuram cu atâta ardoare..familia, jocurile copilăriei, colegii de şcoală generală, prietenii cu care mă jucam aşa-zis-ul fotbal imaginat de noi la bările de scuturat covoare, liftul acela care scârţâia de fiecare dată când urcai cu el, împreună cu tovaraşii de joacă, administratorul blocului care ne certa de fiecare data când ne vedea ieşind din lift..ş.a.m.d !  Nebunie !

Îmi lipseşte extrem de mult familia, mama cea care mereu avea grijă să nu-mi lipsească nimic, cea care din nimicul ei ne-a hrănit şi ne-a crescut, cea care ne-a învăţat că respectul este cel mai de preţ lucru, cea care ne-a iubit indiferent de boacănele pe care le-am făcut, cea care acum.. este atât de departe !

Îmi lipseşte fratele meu cel mai mic Alex, cel cu care făceam „avoioane”, îmi lipseşte Cosmin, fratele meu mijlociu, chiar dacă uneori e insuportabil :)) .

Îmi lipseşte tatăl meu, care pentru mine este un exemplu demn de urmat de voinţă şi putere, revenindu-şi după o perioadă neagră din viaţa sa (  nu are rost să dau detalii, sufletul meu ştie mai bine despre ce vorbesc.. ), cel care şi-ar fi dat şi viaţa pentru noi, copii lui, cel care mi-a dat sângele meu de dinamovist..

Îmi lipseşte bunica mea, cea care îmi dă sfaturi atunci când îmi este cel mai greu..

Îmi lipseşte oraşul meu natal, Reşiţa, îmi lipsesc tramvaiele ălea super zgomotoase, îmi lipseşte fetiţa aceea cu ochi albaştrii cu care mă jucam în spatele blocului, imaginându-ne că plecăm în vacanţă „la Franţa”..

Îmi lipseşte un suflet care să-mi fie alături, un suflet care să-mi ofere afecţiune..îmi lipseşte Roxana, acea Roxana pe care eu am cunoscut-o acum un an, cea pe care azi nu o mai găsesc, cea pierdută cu ceva vreme în urmă..

Îmi lipsesc chefurile cu Geo, Darius, îmi lipseşte profa de română ( Geo va râde dacă va citi asta ), îmi lipsesc prietenii mei ( ştiu ei care sunt ) .

Ooof îmi lipsesc multe, dar azi o să mă consolez însă cu ideea că sufletul meu s-a mai descărcat încă o dată aici, în blogul meu atât de drag.

În speranţa că postul meu v-a adus aminte oarecum de copilărie şi de lucrurile care vă lipsesc nu-mi rămâne să vă spun decât că vă mulţumesc pentru că încă îmi citiţi blogul, iar colegilor mei de facultate, studenţilor în general, le urez o sesiune cât mai uşoară şi baftă multă la examene ! Vă mai aştept cu drag pe blog-ul meu !

Cu dragoste de litere, Adussu !