Poezie

Şi-am scris un cântec pentru tine,

Un cântec care cu adevărat nu minte,

Un vers, o strofă, o-ntreagă poezie,

Toate  dedicate cu adevărat doar ţie…

__________________________________

Şi-am scris un cântec pentru tine,

Să nu mă uiţi, să-mi dai ce-mi aparţine mie,

Să nu omori din nou clipele de fericire,

Să nu-mi arunci ciornele uzate de hârtie…

_________________________________

Şi-am scris un cântec pentru tine,

Un cântec să-l reciţi când îţi va fi dor de mine,

Şi-am vrut s-adaug şi-un expresiv ” mi-e dor de tine „,

Şi-aş vrea să ştiu că ţie încă îţi e dor de mine…

______________________________________

Şi vreau să-nchei o nebunie, cu înc-o mică poezie,

Să ştii că nu regret nimic, accept această nebunie,

Mai vreau o singură bucată albă de hârtie,

Să-mi termin acum, aici  umila poezie…

…dedicată ţie !

 

‎”…iar peste ani şi ani focul şi apa, cerul şi pământul, într-un tot se vor uni, visul băiatului în realitate prefăcându-se”  

Anunțuri

Exact acum un an…

Exact acum un an…mai ştii ? Am coborat din tren,iar de emoţie aproape ca nici nu te-am sesizat, aveai cei mai roşii obraji şi cei mai reci ochi, vedeai in faţa ta un străin care încearcă să te sărute, te-am luat de mana, eram cel mai fericit băiat, te văzusem, asta conta, îti târâiai picioarele exact ca un copil mic…Chiar şi acum după un an de zile, am regrete mari… Îmi lipseşti exact ca atunci, în dimineaţa aceea rece cand am plecat şi te-am vazut pentru ultima oară…pentru conştiinţa mea, speranţa a murit, însă în suflet port aprinsă o rază mică,ea reprezintă promisiunea ta din acea dimineaţă.

 

Bubu

La început, demult, a fost un joc copilăresc,

Acum zâmbesc continuu când îmi amintesc,

Şi ştiu că mă vroiai şi eu poate pe-ascuns,

A fost ciudat, am continuat dar gata,  ne-a ajuns.

____________________________________

Şi iată c-au trecut vreo 2-3 ani de când ne ştim,

Pe bune nu credeam că azi voi spune asta dar…

Eşti sora mea mea mai mică şi ştiu că totu-i nostim.

Viaţa e ciudată şi lupta cu destinul e clar o luptă dusă în zadar !

____________________________________________

Să ştii că uneori m-ai dus pe culmile răbdării,

Şi chiar atunci când psihic, adesea tu mă oboseai,

Şi ne certam, iar tu din nou, din nou mă provocai,

Eu, fire nobilă dădeam din suflet a doua zi, uitării ! :))

__________________________________________

E prea ciudat să mă gândesc acuma,

De ce  noi doi, în mod straniu  încă ne vorbim,

Şi poate e prostesc ce vreau să-ţi spun acuma

Dar vreau să cred că eu şi bubu  încă ne iubim ! 😀

…pentru că de atâta timp ţi-o promit, pentru că eşti sora pe care eu nu am avut-o niciodată, pentru că mă enervezi mai mereu atunci când noi vorbim, pentru că ma ajuţi când am nevoie şi pentru că ştiu că-ţi face plăcere să-ţi aduc aminte de trecut pentru tine am pus cap la cap câteva versuri, ce-i drept nereuşite dar din suflet !

…aa da şi pentru că îmi este dor de tine ( nu foarte tare !!! ) >:D< :* .

Din suflet pentru tine, Bubu  !

Salvează-mă, azi m-am blocat !

Aş vrea să mut acum un munte,

Mai ştiu că practic nu se poate,

Dar am un atuu dat de divinitate,

Am imaginaţie, deci DA SE POATE !

___________________________

Ei bine spiritul creativ azi mă lasă baltă,  azi nu pot face decât maxim o strofă, pentru a nu lăsa creaţia neterminată vă invit pe voi, citiorii ” Inexplicabil blog ” să continuaţi poezia cu încă 3 strofe . Cea mai bună continuare va fi premiată cu ceva . :)) încă nu ştiu ce,  e adevărat, dar important este că acel ” ceva ” există ! :)) .

 

Aştept cu interes versuri 🙂 .  Lăsaţi spiritul creativ ce urlă cu disperare în voi să zburde, să-şi facă de cap !

aaa.. şi da , românul s-a născut poet, dar a murit matematician ! Să fie oare adevărat ?

Cu respect vă salut , Adussu !

 

 

Aş vrea

Să fug în ritm accelerat, spre un tărâm îndepărtat,

Să uit de toate chipurile,  ce durere îmi provoacă,

Să-mi pictez un alt tablou, decât acesta dezolant,

Să-mi fie viaţa,  puţin mai mult decât o simplă joacă…

___________________________________________

Şi-aşa aş vrea să fie totul, la fel ca-n visul minţii mele,

Aş vrea să fie un ‘ el şi-o ea ‘ ,   aş vrea, aş vrea, aş vrea…

Aş vrea uşor, acum ca prin minune, să îmi găsesc cuvintele,

Aş vrea să pot avea medicamentul ce-mi alină brusc, durerea…

_____________________________________________

Aş vrea acum să plec, să iau la pas Pământul,

Să rătăcesc exact cum zilnic mi-o face gândul,

Aş vrea să-l odihnesc pentru un veac, săracul,

Eu l-am îmbolnăvit  căci mă iubeşte, e credul…

_________________________________________

Aş vrea să mă trezesc în dimineaţa următoare,

Pe un vapor uriaş numit atât de sugestiv –  ” Schimbare „,

Aş vrea ca maine toţi să uite cine sunt, să-mi uite chipul,

Aş vrea ca mâine să derulez inconştient, iremediabil timpul…

_______________________________________________

 

Cu dragoste de litere, Adussu ! 

Ca să vezi.. surpriză !

Astăzi a avut loc o premieră în viaţa mea . Pe la 4 merg în Kaufland cu colegu’ Bogdan să-mi iau ceapă, ardei şi morcovi.. scot un banuţ de 50 de bani, iau un căruţ, întrăm înăuntru… toate frumoase…aleg ardeiul cel mai mare, morcovul cel mai gros, ceapa cea mai galbenă şi deodată în difuzoare se aude o voce : ” Domnul Văduva Adrian Andrei Ionuţ să se prezinte la recepţie, domnul Văduva Adrian Andrei Ionuţ să se prezinte la recepţie ” , auzindu-mi numele, mirat mă întorc să vad despre ce e vorba.. maşina nu o parcasem greşit,  bicicleta nici atât, o farsă urâtă nu credeam a fi.. deci o doamnă cu portofelul meu în mână, îmi transmite zâmbind : ” Îmi spuneţi vă rog CNP -ul ? ” :)) . O altă doamnă de lângă îmi spune serioasă : ” e în regulă… ” . În portofel se aflau o grămadă de acte şi o sumă bunicică de bani…

Deci care e morala ? Trăiesc în România şi orice se poate întâmpla… chiar şi surprize plăcute… cu siguraţă acea doamnă care mi-a găsit portofelul nu va vedea acest post… dar să ştiţi că nu mă pot abţine să nu-i mulţumesc încă o dată… nu pentru suma de bani salvată sau pentru actele pe care nu le-am pierdut ci pentru ONESTITATE,  o calitate din ce în ce mai rar întâlnită în ţara mea dragă, România…

 

Trăiesc în România, iar asta îmi dă de gândit…

 

Castelul de nisip

Şi iată-mă-n picioare, făcând o ultimă mutare,

Ce-i drept se dovedeşte-a fi într-un final câştigătoare,

E jocul meu, pariul meu cu viaţa, în care eu fac regula,

E finalul feiricit când în loc de punct, urmează virgula…

____________________________________

O nouă dimineaţă-n care mă trezesc zâmbind,

Corpul, sufletul, se trezesc în nori plutind,

Speranţa din mormânt a revenit, să ştii că am zâmbit ! 

Şi nu mai e deloc la fel, în sfârşit ceva e cu adevărat deosebit…

___________________________________

Şi nu pot să-mi explic, ceva cu siguranţă s-a schimbat,

Azi mă simt în sfârşit, cu siguranţă mai bărbat,

Şi ştiu că totu-i trecător,  că vor mai fi zile rele, lacrimi şi suspine,

Dar azi mă simt nevoit să mă bucur în sfârşit de sentimente pline…

_________________________________________

Şi chiar aşa, de ce să pierzi zile gândindu-te că nu e bine,

De ce să plângi de milă, în loc să treci necontenit la fapte,

Căci dacă tu nu faci, cu siguranţă nimeni nu va face,

Şi chiar de azi nimic nu merge, castelul de nisip mereu se va reface…

Cu dragoste de litere, Adussu ! 

” … să ştii că ploaia vine, trece, castelul se dărâmă, voinţa însă este de neatins. Cu dragoste şi pasiune orice ploaie , viscol poate fi doar un foc de paie ! Nu lăsa nici cea mai adâncă ploaie să-ţi strice bucuria vieţii, aceea de a construi necondiţionat, căci doar atunci când construieşti, în urma ta paşii nu vor fi şterşi niciodată…şi nu uita, omule foloseşte-ţi inima ! ” 

aaa da şi uite o melodie care mă inspiră :