Uitându-mă-n trecut…

Uitându-mă-n trecut, revăd pasiunea, iubirea, ura şi gelozia mea, revăd urma lăsată de adidaşii mei rupţi pe alocuri, urmărindu-ţi inconştient paşii, revăd liftul blocat special între etaje pentru a-ţi urmări buzele în jocul lor nebunesc, revăd tot, de la părţile bune, până la cele rele.. am sentimentul că sunt într-o sală de cinema, unde pe marile ecrane rulează filmul vieţii mele, un film bun, captivant, care mă ţine cu sufletul la gură, aşteptând finalul care sper eu să fie altul. Acum eu mă retrag, din păcate finalul a fost acelaşi, actorii principali sunt acum acoperiţi complet de întunericul ecranelor, aştepându-şi o nouă reprezentaţie.. una care sper eu să fie mai intensă, mai aproape de adevăratele mele aşteătări de la viaţă, vreau ca filmul în care voi juca, să fie unul cu un final fericit, fără să am sentimentul de deja-vu menţionat de atâtea ori în criticile filmelor urmărite… azi sunt pe deoparte critic de film, dar şi actor principal.. joc un dublul rol al vieţii mele !

 

Anunțuri

Nevoia de cunoaştere, nevoia de informare, nevoia de publicitate ilustrată .

– recenzia cărţii „O istorie ilustrată a publicităţii româneşti” de Marian Petcu –

Am ales acest volum din dorinţa personală de a cunoaşte istoria românească a unui domeniu atât de evoluat în prezent cum este publicitatea. Este adevărat această carte tratează doar un singur segment al publicităţii, aşa cum şi titlul o sugerează, geneza publicităţii iustrate din România, însă această parte de publicitate este după părerea mea una foarte interesantă din pricina mai multor aspecte.

Să începem cu o scurtă prezentare a autorului cărţii, Marian Petcu .

Activitatea personală este legată în mare parte de ştiinţele comunicării, astfel putem nota următoarele evenimente : în anul1992 afost reporter al Televiziunii Române, între anii 1993-1994 devine directorul agenţiei de publicitate TOPAZ, între anii 1994-1995 este redactor şef al revistei magazin Zig-Zag, iar din anul 2002 este conferenţiar al Faculăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, deci putem vorbi despre un om implicat activ în viaţa publicitară românească încă de la începuturile dezvoltării acesteia pe piaţa din România.

Această carte a luat naştere, după cum însuşi autorul o afirmă în prefaţa volumului, din dorinţa personală de a oferi studenţilor facultăţii la care preda comunicare publicitară informaţii cât mai detaliate despre istoria publicităţii din România, domeniu care nu este foarte amplu tratat în cărţile de specialitate scrise în România, deci studenţii întâmpinau probleme în încercarea lor de a afla unele informaţii legate de acest subiect.

Un paradox al publicităţii româneşti după părerea mea este acela că deşi în această perioadă în care ne aflăm este atât de prezentă în vieţile noastre, majoritatea românilor nu cunosc o istorie a acesteia în ţara noastră, aşadar putem vorbi despre un lucru pe care il simţim, îl vedem, îl auzim zilnic, dar despre care nu ştim mai nimic, ea a apărut, s-a instalat confortabil în vieţile noastre precum un OZN venit din „ţara lui nuştiuunde”.

Încipitul lucrării vorbeşte despre primele forme de publicitate în România prezente odată cu apariţia negustorilor sau mai bine zis a producătorilor, când comerţul cu mărfuri între România şi restul lumii era principala formă de comunicare, o comunicare bazată pe taxe, schimburi, nevoi în general. Tot aici ne sunt prezentate nume marcante ale comerţului incipient din ţara noastră, cum ar fi : domnitorul moldovean Petru Şchiopul,

prelatul din Ţara Românească – Giovani Botero, tot aici fiind menţionat chiar şi domnitorul Moldovei din secolul al-XIV-lea, Ştefan cel Mare.

În perioada anilor de dinaintea secolului al-XVIII-lea se vorbeşte despre o creştere a comerţului ambulant din România, un nume foarte important legat de acest fenomen este cel al lui Tudor Hagi Tudorache, unul dintre cei mai ingenioşi negustori ai vremii, el făcându-se remarcat prin importurile angro, din Viena şi Liepzig şi distribuitor în toată Ţara Românească.

La începutul secolului al-XVIII- lea în România apare o instituţie ce reglementa preţurile practicate de negustori, pentru a combate specula sau echivalentul evaziunii fiscale din zilele noastre. Autorul prezintă integral regulamentul aplicat de către acea instituţie, sau mai bine spus „Secsia 1 Pentru slobozenia comerţului”. În momentul în care acest regulament a intrat în vigoare, în anul 1832 România avea deja 1248 de negustori iar în 1840, deci la doar 8 ani distanţă apare primul cod comercial. Începând cu acest cod se vorbeşte de o stratificare a societăţii în trei mari „stări” : starea lucrătorului de pământ, starea meseriaşilor şi starea comercianţilor. Între aceste trei stări exista o legătură extrem de strânsă, în sensul că nici una dintre cele trei mari grupuri de oameni nu putea vinde fără una din stări. Un comerciant nu putea vinde fără un lucrător de pământ, pentru că nu ar fi existat producţie, un meseriaş nu avea cui vinde unelte fără existenţa lucrătorilor de pământ ş.a.m.d. Această legătură facea ca piaţa negustorească din România să crească de la an la an.

Diferenţa mare între cele 2 clase sociale ale României, în perioada iniţierii vieţii publicitare, era notată şi de Vasile Alecsandri care descria Iaşiul ca fiind „un teatru curios, actorii săi sunt lucsul şi sărăcia” punctând astfel perfect situaţia populaţiei acelor vremuri, care se înjumătăţea în muritori de foame şi oameni ai exceselor. Celebrul poet şi om politic condamna lipsa autenticităţii din domeniul publicităţii existente pe străzile „capitalei” Ţării Moldovei, el notând faptul că majoritatea magazinelor ieşene erau etichetate cu termeni franţuzeşti, doar câteva „ încercau să se ţină de naţionalitate”, dar şi acelea erau scrise neglijent dând exemplul următor :

Crâşmă pentru persoa

ne cinstite

Autorii vremurilor notau evoluţia lumii, deci inclusiv a populaţiei României către confort şi lux, magazinele comercializând doar produse de lux destinate oamenilor cu bani, cum ar fi vinuri franţuzeşti, ceaiuri englezeşti, blănuri nemţeşti ş.a.md, inaccesibile populaţiei de jos, oamenilor săraci fără posibilităţi financiare.

La începutul secolului al-XIX-lea circulaţia mărfurilor cunoaşte o acelerare semnificativă, producţia se diversifică iar extinderea pieţelor devenind astfel imperios necesară.

Wilhelm Derblich, medic militar şi publicist german face o radiografie a Bucureştiului în anul 1857 menţionând celebra stradă Lipscani ca fiind locul unde „forfoteala comercială a capitalei este în ce mai strălucită splendoare a sa”.

Mai sus menţionata diferenţă a claselor sociale din România este descrisă de autorul Mihai Petcu care vorbeşte despre oraşele mari care erau  populate de oameni ale căror vieţi erau descrise cel mai bine în trei cuvinte mari şi late : risipă, succes şi decădere, pe când în contrast, satele erau populate de oameni săraci care mureau pe capete din cauza foametei, numărul mari de decese din această pricină ilustra cât se poate de bine acea imensă diferenţă, care nici in ziua de astăzi din păcate nu a dispărut în ţara noastră în totalitate.

Mica publicitate de astăzi corespondenta „anunciurilor” sau „mezaturile, vânzările şi înştinţările particulare” îşi face apariţia în primele publicaţii româneşti : „Curierul Românesc” şi „Albina Românească”, chiar şi  în primul cotidian românesc „România.Gazetă politică, industrială, comercială şi literară” în anul 1837, care conţinea înştinţări despre comerţul populaţiei care erau publicate în schimbul a 30 de parale/rând.

Autorul notează utilizarea foilor volante destinate informării prin lipirea pe ziduri în pieţe şi alte locuri publice încă de la 1642 în Moldova, afişele de teatru apărând mai târziu.

Ulterior se menţionează  apariţia anunţurilor detaliate făcându-se astfel trecerea de la „anunciurile” simple, la obiect, informativ, la publicitatea propriu-zisă.

Apariţia ilustratelor, sau mai precis a anunţurilor cu conţinut ilustrativ, este consemnată în anul 1840 în ziarul „Albina Românească” reprezentată prin tipărirea unei publicaţii ilustrate numită „Icoana Lumei”.

Primii fotografi cum ar fi : Wilhemina Pritz sau Carol Papp de Szatmariy îşi făceau apariţia în „Vistierul Românesc” din Martie 1843, iar primul aparat de  fotografiat folosit în România a fost cel deţinut de Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti.

În cazul publicităţii de la acea vreme, deseori negustorul, cel care avea ceva de vândut, cel ce deţinea produsele era şi editorul, adică cel ce publica anunţurile, cel ce îşi făcea reclamă propriilor produse. Un foarte bun exeplu fiind Constrantin A. Rosetti, un fost şef de poliţie din Piteşti, care mai târziu avea să devină unul ditre părinţii liberalismului românesc.

În anul 1846 C.A. Rosetti îşi deschidea o prăvălie sub numele de „Stabilimentul C.A. Rosetti” în care începea comerţul de librărie, el promovându-şi în stilul acelor ani propriile produse existente în prăvălie.

C.A. Rosetti nu a fost  doar o figură marcantă a politicii sau a gazetăriei româneşti, el fiind şi unul dintre pionierii vieţii publicitare din România. În cadrul ziarului „Românul” care va deveni cotidian Rosetti introduce „anunţurile-reclamă”, publicaţii remarcabile pentru acea perioadă în care prezenta oferte de vinuri, ceaiuri, importuri franţuzeşti, în care punea accentul pe comparaţia preţurilor din Bucureşti şi Paris pentru aceleaşi produse. Tot aici putem identifica o metoda inovativă pentru acele vremuri, cea a „bonus”-ului oferit (ex : o sticlă de vin gratis, la 10 cumpărate ).

„Noul” introdus de C.A.Rosetti în anunţurile sale era constituit de prezentarea unică de care aveau parte produsele, el le facea să pară cele mai bune, cele mai ieftine, produse unice în Bucureşti, prin acest mod el reuşind să atragă cumpărători, până la acea vreme nimeni nu gândise o asemenea strategie de vânzare a produselor.

În mod normal consumul este o nevoie, consumăm pentru că ne trebuie însă de multe ori omul prin consum, omul vrea să emane putere, vrea să dovedească apartenenţa la un grup, de aceea mai mult sau mai puţin conşient se exagerează. De câte ori nu cumpărăm lucruri doar pentru că sunt la promoţie sau doar pentru că şi „x” şi-a cumpărat, produse care mai apoi nu le folosim, se alterează, se strică şi le aruncăm fără să le fi folosit câtuşi de puţin.

Ei bine autorul menţionează o istorie a risipei. Mai precis după secolul al-XVIII-lea risipa, comoditatea,luxul, excesul devin cele mai întâlnite rele sociale, în rândul populaţiei bogate din România.

În anul 1868 apare la Roman, prima revistă dedicată exclusiv femeilor, intitulată „Femeia” în care autorul Marian Petcu găseşte articole remarcabile care condamnau printre altele, moda şi confortul. Într-unul din aceste articole moda este asemănată cu un tiran al omenirii.

Luxul devine în acea perioadă „ingredientul magic”, cum bine spune autorul, pentru redactorii  textelor publicitare din perioada anilor 1886-1900.

Prima publicaţie cu adevărat de specialitate din România apare în anul 1837, ea fiind reprezentată de „Cantor de avis şi comers” ( Bucureşti ), care mai târziu, în anul 1842 devine „Cantor de avis”.Astfel „…Cantorul va publica pe deplin toate interesurile neguţătoreşti ale ţării din toate judeţele şi toate schelele a toată România şi a altor staturi vecine sau în relaţie cu aceasta” . Acesta era deci formatul publicaţiei care se dovedeşte a fi întâia publicaţie de specialitate care reuneşte anunţuri din toată ţara şi nu numai.

Oamenii deja înţeleseseră valoarea adevărată a publicităţii, a promovării, ei şi-au dat seama că munca lor nu putea valorificată, nu putea fi vândută daca nu era vizibilă.

Prima agenţie de publicitate apărută în România este agenţia „D. Adania”, înfiinţată în Bucureşti în anul 1878.Această agenţie deţinea drepturile de publicitate în staţiile CFR, pe trenuri şi vapoare.

Vorbim totuşi despre o perioadă în care oamenii nu erau foarte preocupaţi de corectitudinea limbii române, o perioadă în care nu existau clase de mijloc, ci doar muritori de foame şi bogătaşi pasionaţi de excese şi lux, astfel vorbim despre o perioadă în care franţuzismele pocite, erau în România la ele acasă, de o perioadă în care publicitatea nu avea cum să se dezvolte corect, însă totuşi ea s-a născut atunci în vremea lui Ştefan cel Mare, a crescut o dată cu C.A. Rosetti şi s-a corectat cu timpul, ca un adevărat vierme de mătase, el fiind o „creatură comică” la începuturile ei  şi ajungând să fie unul din motoarele societăţii de astăzi. Aceasta este publicitatea…

Este una din puţinele lucrări care tratează cu adevărat istoria publicităţii româneşti . O recomand cu căldură… uşor de lecturat, având în componenţa sa imagini de arhivă din istoria articolelor publicitare româneşti.

Cartea o puteţi achiziţiona de aici  : http://www.cartea-mea.ro/carte/o-istorie-ilustrata-a-publicitatii-romanesti–i11011

Vreau să plec, să uit, să schimb…

Vreau să plec de-aici acum cu adevărat departe,

Vreau să-mi curăţ inima, să uit instantaneu de toate,

Vreau să-mi construiesc o lume-a mea aparte,

Vreau să uit complet, viaţa de acum, s-o las deoparte .

___________________________________________

Vreau să-mi pierd capul într-o lume  nouă,

Vreau s-adorm, să mă trezesc acoperit de rouă,

Să-nchei acest capitol, să-ncep o viaţă nouă,

Să uit de ce-am plecat, adică datorită vouă.

_____________________________________

Căci lumea-n care eu trăiesc continuu mă dezamăgeşte,

Sunt eu ciudat, sau destinul doar mă amăgeşte ?

Nu ştiu dacă am motive bune, aici ca să rămân,

Un lucru-l ştiu, în viaţa mea doar EU vreau să-mi fiu stăpân !

________________________________________

Nu, nu, nu este finalul, folosesc punctul şi virgula,

Căci nu-i aşa, viaţa mult de-acum va continua,

Şi-am să te rog pe tine, suflet rătăcit ce-mi tulburi liniştea,

Să îmi redai, lucrul ce mi l-ai furat atunci, adică fericirea…

 

 

Semnat, băiatul care încă-ţi caută privirea ! 

Salvează-mă, azi m-am blocat !

Aş vrea să mut acum un munte,

Mai ştiu că practic nu se poate,

Dar am un atuu dat de divinitate,

Am imaginaţie, deci DA SE POATE !

___________________________

Ei bine spiritul creativ azi mă lasă baltă,  azi nu pot face decât maxim o strofă, pentru a nu lăsa creaţia neterminată vă invit pe voi, citiorii ” Inexplicabil blog ” să continuaţi poezia cu încă 3 strofe . Cea mai bună continuare va fi premiată cu ceva . :)) încă nu ştiu ce,  e adevărat, dar important este că acel ” ceva ” există ! :)) .

 

Aştept cu interes versuri 🙂 .  Lăsaţi spiritul creativ ce urlă cu disperare în voi să zburde, să-şi facă de cap !

aaa.. şi da , românul s-a născut poet, dar a murit matematician ! Să fie oare adevărat ?

Cu respect vă salut , Adussu !

 

 

Aş vrea

Să fug în ritm accelerat, spre un tărâm îndepărtat,

Să uit de toate chipurile,  ce durere îmi provoacă,

Să-mi pictez un alt tablou, decât acesta dezolant,

Să-mi fie viaţa,  puţin mai mult decât o simplă joacă…

___________________________________________

Şi-aşa aş vrea să fie totul, la fel ca-n visul minţii mele,

Aş vrea să fie un ‘ el şi-o ea ‘ ,   aş vrea, aş vrea, aş vrea…

Aş vrea uşor, acum ca prin minune, să îmi găsesc cuvintele,

Aş vrea să pot avea medicamentul ce-mi alină brusc, durerea…

_____________________________________________

Aş vrea acum să plec, să iau la pas Pământul,

Să rătăcesc exact cum zilnic mi-o face gândul,

Aş vrea să-l odihnesc pentru un veac, săracul,

Eu l-am îmbolnăvit  căci mă iubeşte, e credul…

_________________________________________

Aş vrea să mă trezesc în dimineaţa următoare,

Pe un vapor uriaş numit atât de sugestiv –  ” Schimbare „,

Aş vrea ca maine toţi să uite cine sunt, să-mi uite chipul,

Aş vrea ca mâine să derulez inconştient, iremediabil timpul…

_______________________________________________

 

Cu dragoste de litere, Adussu ! 

Ca să vezi.. surpriză !

Astăzi a avut loc o premieră în viaţa mea . Pe la 4 merg în Kaufland cu colegu’ Bogdan să-mi iau ceapă, ardei şi morcovi.. scot un banuţ de 50 de bani, iau un căruţ, întrăm înăuntru… toate frumoase…aleg ardeiul cel mai mare, morcovul cel mai gros, ceapa cea mai galbenă şi deodată în difuzoare se aude o voce : ” Domnul Văduva Adrian Andrei Ionuţ să se prezinte la recepţie, domnul Văduva Adrian Andrei Ionuţ să se prezinte la recepţie ” , auzindu-mi numele, mirat mă întorc să vad despre ce e vorba.. maşina nu o parcasem greşit,  bicicleta nici atât, o farsă urâtă nu credeam a fi.. deci o doamnă cu portofelul meu în mână, îmi transmite zâmbind : ” Îmi spuneţi vă rog CNP -ul ? ” :)) . O altă doamnă de lângă îmi spune serioasă : ” e în regulă… ” . În portofel se aflau o grămadă de acte şi o sumă bunicică de bani…

Deci care e morala ? Trăiesc în România şi orice se poate întâmpla… chiar şi surprize plăcute… cu siguraţă acea doamnă care mi-a găsit portofelul nu va vedea acest post… dar să ştiţi că nu mă pot abţine să nu-i mulţumesc încă o dată… nu pentru suma de bani salvată sau pentru actele pe care nu le-am pierdut ci pentru ONESTITATE,  o calitate din ce în ce mai rar întâlnită în ţara mea dragă, România…

 

Trăiesc în România, iar asta îmi dă de gândit…

 

Castelul de nisip

Şi iată-mă-n picioare, făcând o ultimă mutare,

Ce-i drept se dovedeşte-a fi într-un final câştigătoare,

E jocul meu, pariul meu cu viaţa, în care eu fac regula,

E finalul feiricit când în loc de punct, urmează virgula…

____________________________________

O nouă dimineaţă-n care mă trezesc zâmbind,

Corpul, sufletul, se trezesc în nori plutind,

Speranţa din mormânt a revenit, să ştii că am zâmbit ! 

Şi nu mai e deloc la fel, în sfârşit ceva e cu adevărat deosebit…

___________________________________

Şi nu pot să-mi explic, ceva cu siguranţă s-a schimbat,

Azi mă simt în sfârşit, cu siguranţă mai bărbat,

Şi ştiu că totu-i trecător,  că vor mai fi zile rele, lacrimi şi suspine,

Dar azi mă simt nevoit să mă bucur în sfârşit de sentimente pline…

_________________________________________

Şi chiar aşa, de ce să pierzi zile gândindu-te că nu e bine,

De ce să plângi de milă, în loc să treci necontenit la fapte,

Căci dacă tu nu faci, cu siguranţă nimeni nu va face,

Şi chiar de azi nimic nu merge, castelul de nisip mereu se va reface…

Cu dragoste de litere, Adussu ! 

” … să ştii că ploaia vine, trece, castelul se dărâmă, voinţa însă este de neatins. Cu dragoste şi pasiune orice ploaie , viscol poate fi doar un foc de paie ! Nu lăsa nici cea mai adâncă ploaie să-ţi strice bucuria vieţii, aceea de a construi necondiţionat, căci doar atunci când construieşti, în urma ta paşii nu vor fi şterşi niciodată…şi nu uita, omule foloseşte-ţi inima ! ” 

aaa da şi uite o melodie care mă inspiră :